×
10 istorii de dragoste care demonstrează că destinul există

10 istorii de dragoste care demonstrează că destinul există

Dese ori am auzit fraze de genul ”acesta este destinul” sau ”de propria soartă nu poți fugi”. Și foarte rar dăm importanță acestor cuvinte. Istorioarele de mai jos îi vor face și pe cei mai duri să creadă că coincidențele nu sunt întâmplătoare.

  • Odată am întâlnit o tânără la stația de autobuz, am vrut să fac cunoștință și m-am apropiat de ea. Ea m-a privit și în șoaptă m-a rugat să chem ambulanța, pentru că avea dureri de inimă. Am sunat imediat la urgență. Am ajutat-o să traverseze strada, le-am explicat medicilor de pe ambulanță ce s-a întâmplat, iar ei i-am lăsat numărul meu de telefon. A doua zi am văzut un număr necunoscut care m-a telefonat. ”Bună. Mulțumesc.Mă numesc Alina”. Din acea zi suntem împreună.
  • Am cunoscut un băiat, credeam că este acel destinat: îmi termina propozițiile, zilele de naștere erau în aceleași zi – ideal. Am început să ne vedem, un roman pasional, peste 4 luni m-a cerut în căsătorie. Nu i-am spus mamei prea mult despre el și nici el nu le-a povestit părinților lui despre mine. Am decis să le facem cunoștință. Am rămas uimiți: mamele noastre se cunoșteau, ne-au născut la aceeași maternitate în aceeași zi, apoi au pierdut legătura. Mama soțului nu avea lapte matern, iar mama mea l-a alăptat.

  • Stau la balcon. Trăiesc la etajul șase. Observ că băieți, care aveau aproximativ 16-17 ani, se joacă cu un pisic, iar acesta nu știe unde să se ascundă. De ei se aproprie o tânără strigându-le: „Hei, nemernicilor, v-ați pierdut mințile?” M-am ridicat de pe fotoliu și eram gata să ies afară să îi iau apărarea în fața băieților. Cine ar fi știut că această fată firavă face box de 5 ani. Băieții au fugit care și cum a putut, iar noi suntem de un an împreună. Motanul Boris este mulțumit.

  • Dese ori ajung seara târziu acasă. Întotdeauna merg pe același traseu și indiferent de oră întâlneam un bărbat care stătea în scara blocului și fuma. Era îmbrăcat în șorturi cu rațe galbene. Indiferent de vremea de afară. Era un ritual. Cu timpul am început să ne salutăm, fără să facem cunoștință. Cu o lună înainte de a demisiona, el a dispărut. Am mers la un interviu pentru un nou job. Iar acolo mă aștepta el, într-un costum elegant și foarte foarte serios. A strigat că acesta este destinul, m-a acceptat la muncă, iar peste trei luni m-a cerut în căsătorie. Mi-a dăruit același model de șorturi. Acum fumăm împreună.

  • Cu o lună înainte de nuntă am aflat că viitorul soț mă înșeală. De durere și furie am decis să dau foc rochiei de mireasă. În drum spre tomberoane, am întâlnit un bărbat în aceeași situație ca și mine. Ne-am înțeles din priviri și fără prea multe cuvinte… am mers la starea civilă. Pe drum am făcut cunoștință. Și-a prins iubita în pat cu altcineva cu câteva zile înainte de nuntă. Peste o săptămână ne-am strâns toate lucrurile și cu banii strânși pentru nuntă, am zburat la Rio. La început ne-a fost greu să ne adaptăm unul cu celălalt. Acum sunt recunoscătoare destinului că mi-a adus în cale iubitul.

  • În fiecare zi la 6:30, într-un autobuz verde, merg la facultate. Drumul dintr-un capăt al orașului în celălalt îmi ia o oră și jumătate. Și, la fel ca toți studenții, adorm. De aproape un an adorm pe umărului unui băiat, care mergea alături. Azi dimineață mi-a adus o pernă care avea un buzunar în care am găsit o scrisoare: ”Nu știu cum te numești, însă ești atât de minunată când dormi, încât vreau să mă însor cu tine!”.

  • În această vară mă voi căsători cu un băiat a cărui vecini sunt vecinii mei de la țară. El a decis să invite prezentator la nuntă un fost coleg de clasă, împreună cu care am învățat la colegiu. Acest prezentator merge la un centru de dansuri și a dansat cu fosta prietenă a fratelui meu la petrecerea corporativă a mamei. Bunica soțului meu trăiește la o stradă distanță. Iar cel mai bun prieten al lui trăiește vizavi de blocul în care locuiesc eu și merge în aceleași magazine în care merg și eu. Și toate astea într-un oraș atât de mare.

  • Ador să ascult povestea cum s-au cunoscut părinții mei. Erau toți o gașcă, mama pregătise o pizza și a scăpat-o fierbinte în mâinile tatei. Peste o lună s-a întâmplat la fel, doar că în altă gașcă. Iar a treia oară, probabil, l-a fript pe tata până la inimă și de atunci sunt împreună deja de 21 de ani.

  • Am cunoscut o tânără acum două săptămâni. Ne-am îndrăgostit. Ea mi-a spus: „Știi, noi am fost la un pas să nu ne cunoaștem. Cu o zi înainte de a ne întâlni, am avut un vis cu un număr de telefon și o scrisoare în care scria că trebuie să sun și să-mi întâlnesc destinul. Eu am memorat numărul, l-am scris, însă așa și nu am mai sunat”. Îi spun: ”Hai să sunăm”. Ea formează numărul, iar pe telefon îi apare numele meu.

  • Acum jumătate de an mă plimbam noaptea prin oraș și trecând peste un pod, am observat o tânără care stătea pe margine și voia să sară. M-am apropiat de ea, am discutat și i-am propus să mergem împreună să bem un ceai la mine. Acum suntem împreună și facem planuri de nuntă. Uneori îți poți întâlni soarta într-un loc în care nici nu-ți imaginezi.

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Thanks!

Our editors are notified.