Ce semnificație au florile pe care le primești?
Florile au reprezentat dintotdeauna un element cheie în relație. Fie că sunt aduse la prima întâlnire în încercarea de a cuceri partenerul, după o ceartă – pentru a înlocui scuzele, după o reușită – în calitate de sprijin, procesul de oferire a florilor poartă cu sine un mesaj. Mesajul poate fi completat sau, dimpotrivă, denaturat în dependență de florile oferite. Vezi mai jos care este semnificația fiecărei flori în parte:
Trandafirii – Rozele sunt simbolul clasic al dragostei și al pasiunii. Adesea bărbații oferă trandafiri roșii în încercarea de a-și demonstra amorul sau pentru a te convinge de pasiunea pe care o nutrește pentru tine. Fie că buchetul de trandafiri este roșu, alb sau roz, aceste flori te vor cuceri prin eleganța și noblețea pe care o transmit.
Bujorii – Spre deosebire de trandafirii care, pe lângă frumusețe, mai au și spini, bujorii sunt simbolul gingășiei și a purității. Fiecare părticică a bujorului îți inspiră fragilitate: frunzele lungi, petalele moi, culorile palide și chiar durata lor scurtă de viață.
În Statele Unite ale Americii bujorii au căpătat o popularitate deosebită după serialul Gossip Girl. Blair, protagonista, adora bujorii roz. Acum aceștia sunt considerați simbolul rafinamentului și elitismului.
În China, bujorul este cunoscut de peste 200 de ani, fiind utilizat în scopuri medicinale. Totodată, chinezii consideră bujorul drept simbolul prieteniei, norocului, frumuseții și echilibrului sufletesc.
Frezia – Floarea în formă de clopot și-a căpătat numele în cinstea medicului german Friedrich Heinrich Theodor Freese. Frezia are un parfum delicat de citrice și simbolizează nevinovăția, încrederea, gingășia și prietenia.
Lalelele – Printre primele flori care apar primăvara, lalelele sunt ușor de plăcut. Le poți întâlni în diverse nuanțe și le poți asorta ușor la orice ținută și eveniment. Lalelele roșii simbolizează iubirea perfectă, lalelele roz – gingășia, iar cele violet – regalitatea.
Orhideea – Eleganța orhideelor este indubitabilă și, dacă ai primit asemenea flori în dar, înseamnă că partenerul te consideră o fire rafinată și cu gusturi delicate. Orhideile au o durată lungă de viață și, dacă au fost îngrijite corect, te vor bucura din nou și din nou cu florile lor minunate.
Crizantemele – Flori de toamnă cu un aspect bogat, crizantemele sunt considerate flori ale misterului. Orașul Chigago este considerat orașul crizantemelor și acestea reprezintă simbolul optimismului și a bucuriei. În Japonia, pe de altă parte, crizantema este simbolul soarelui și a perfecțiunii.
Magnoliile – Flori deosebit de expresive, care denotă multă naturalețe și poate înfrumuseța orice eveniment sau orice încăpere. Buchetele de magnolii exprimă sentimente dintre cele mai fine și plăcere față de persoana căreia îi sunt dăruite. Sunt florile bucuriei și măreției. În China și țările orientale magnolia semnifică noblețe și verticalitate, dar și puritate. Magnolia este și floarea oficială a statelor americane Mississippi și Louisiana.
Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.
Tweet
Thanks!
Our editors are notified.