Astăzi mi-am părăsit soțul…

Astăzi mi-am părăsit soțul. Mi-am strâns lucrurile, erau puține. Câteva valize. Câteva cutii cu încălțăminte. Aparatul de cafea. Ghiozdanul cu cosmetică și diferite creme și șampoane. Și albumul cu pozele mele din copilărie. Tot ce am nevoie pentru viață a încăput în portbagajul mașinii mele.

Da, oamenii sunt niște ființe proaste. Toată viața agonisesc, adună, schimbă, cumpără. Până la urmă își cumpără o casă, o decorează, o umplu cu diferite lucruri și vin acasă doar ca să doarmă noaptea. Foarte inteligent.

Ai putea să spui că vreodată îți vei aminti vreo istorie romantică despre cum ți-ai cumpărat dulapul. Sau patul. Sau aceste draperii oribile cu trandafiri violeți.

Îți vei aminti emoții și stări. Îți vei aminti timpul când ai fost iubită. Și când tu ai iubit. Și când asta era reciproc.

Nu mai sunt iubită. Nici eu nu mai iubesc. Într-un moment dat, a devenit reciproc. 

Prin ploaie mi-am cărat gențile la mașină. Plouă puternică. Da, toamna este mizerabilă. Însă nu am putut aștepta. Așa se întâmplă întotdeauna: rabzi multe, treci cu vederea, iar la un moment dar răbufnești și pleci.

Am plecat din orașul meu natal. Într-o zi posomorâtă, friguroasă, fără să înțeleg ce mi se va întâmpla și ce va fi cu mine mai departe. Am pornit căldura în mașină. Se făcea deja cald când a început să-mi fie foame. Orice. Am apăsat accelerația. Pentru ca să ajung mai repede în restaurantul meu drag, unde fetele știu cum să-mi facă ceaiul și ce desert îmi este pe plac.

La naiba! Am stropit pe cineva cu mașina. E un bărbat cu o valiză care stă în stradă. A trebuit să mă întorc și dă-mi deschid geamul mașinii.

Ciudat, însă nu a țipat la mine. Își analiza paltonul și pantalonii pătați de apa murdară. Și nici măcar nu a înțeles că îl strigam. Apoi și-a întors capul spre mine și mi-a zâmbit. S-a apropiat de mașină, și-a pus valiza în portbagaj și s-a așezat pe scaunul pasagerului din față.

Și ce să fac acum cu el?

Am dat volumul muzicii mai mic, iar el a spus că nu are unde să plece. A fost deja. Acasă. Într-un moment nepotrivit. Așa și a ieșit din apartament cu valiza cu haine murdare, abia sosit dintr-o deplasare. Iar acum și eu l-am mai stropit cu mașina. Și atât.

Râdeam ca o nebună. Așa ceva nu poate fi. Cum este posibil ca doi oameni care au plecat din casele lor să se întâlnească în asemenea circumstanțe. Nicicum.

Din acest motiv l-am dus în apartamentul mic, moștenit de la bunica. Veneam aici odată în luna ca să achit facturile și să stau în liniște, să beau ceai, să mă gândesc și să visez. Eram categoric împotrivă să-l dau în chirie. Aici era locul meu de refugiu, teritoriul meu, bârlogul meu. Casa mea. Aici eram eu și aici îmi lecuiam rănile.

El a mers la baie să-și spele hainele. Eu am pregătit două ceaiuri.

El a ieșit, având prosopul înfășurat în jurul taliei. Iar eu am mers să mă încălzesc sub stropii fierbinți de apă. Apoi mi-a luat ceva timp până să-mi usuc părul.

 

El privea televizorul. Un canal de muzică. Nu avea unde să plece. Iar eu nu voiam să plec în timpul nopții.

La început nici nu puteam să ne spunem ceva. O situație ciudată. O soție care a fugit de acasă și un soț înșelat de nevastă. Apoi i-am spus de ce râdeam atunci în mașină. El mi-a spus că în timpul deplasării de muncă i s-a defectat mașina și a fost nevoit să ia trenul înapoi spre casă. Apoi am schimbat pe rând canalele și chiar am privit un film detectiv.

Apoi iar am băut ceai. Apoi ne-am sărutat.

Barierele există între oameni până la primul sărut.

Dimineața l-am analizat. Avea niște ochi albaștri cenușii foarte frumoși. Și o cicatrice pe obrazul stâng. Avea mâinile frumoase.

Am renunțat să mai plec în alt oraș.

Ți-ai ieșit vreodată din minți? Când nu îți mai pasă ce va fi mai departe?

I-am spălat cămășile. Apoi împreună am aranjat hainele mele în dulap. Am prăjit cartofi și carne. Apoi el s-a întors acasă. Atunci când iubești pe cineva – ierți. Iar el o iubea.

Uneori îl mai vedeam. Și pe ea. Țin minte și acum locul unde l-am stropit cu mașina.

Și eu m-am întors la soțul meu. Iar apartamentul bunicii l-am vândut.

Autor: Zoya Kazanzhy

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Tweet