Am învățat să trăiesc cu o femeie…

Am învățat să trăiesc cu o femeie. Nu este așa cum se scrie în romane. De exemplu, nu știam că părul lung – nu e doar o frumusețe rară, care îi atârnă până la fese, și îi reprezintă feminitatea și șarmul, dar necesită atenție din partea mea. Pentru că atunci când ea stă alături de mine, trebuie să țin cont de faptul că trebuie să strâng firele de păr de pe pernă, apoi să mă aproprii de ea. Cu timpul, asta devine un obicei.

Nu știam că atunci când are o dispoziție proastă, trebuie întâi de toate să o îmbrățișez, apoi să o întreb ce s-a întâmplat și mai apoi să o liniștesc. Eu făceam acest lucru total diferit. Atunci când eu sunt indispus, nu-mi place să mă întrebe despre asta, să mi se bage în suflet – asemenea momente le prefer să le petrec în singurătate.

Nu știam că ea niciodată nu va cere ajutorul meu, dar va aștepta să i-l propun eu. „Nu atinge, mă descurc singur!”, „Pot să fac și singură!” – Nu, nu poate! Ea de fapt așteaptă ca eu să insist. Pentru ea este important să se simtă femeie, iar cal pot să fiu și eu. Dacă nu îi vei permite să ridice ceva mai greu decât buchetul de trandafiri, atunci în scurt timp vei observa că va avea foarte rar dispoziție proastă, iar zâmbetul va fi pe fața ei întotdeauna.

Eu nu știam că femeia nu este doar o amantă, cu care poți împărți patul, baia și masa de la bucătărie. Ea este și un prieten pe care trebuie să îl asculți cu atenție. Să o asculți, chiar și atunci când vorbește despre nimic.

Femeia nu este un mister. Nu. Și la fiecare întrebare pot obține un răspuns, dacă voi fi un pic mai atent. Ea întotdeauna spunea de ce are nevoie. Întotdeauna! Ciudat că bărbații nu știu ce își doresc femeile lor. Mai degrabă, ei nu își doresc să știe.

Nu știam că relația – nu înseamnă doar eu, ci eu la pătrat. Fiecare trebuie să facă pasul său, până când ambii se vor ciocni cu buzele. Dacă vei sta pe loc, iar celălalt va merge în întâmpinarea ta, s-ar putea să rămâi în urma lui. Fiecare face pasul său.

Să împingi pe cineva în groapă – nu înseamnă neapărat sfârșitul. Din orice râpă poți să ieși, important este să nu refuzi acea mână care te-a împins acolo. Iar odată ce ai prins-o, să nu aștepți momentul potrivit care să îți permită să o împingi în gropă ca un răspuns.”

Să faci „ca răspuns” și „reciproc”- înseamnă să beți amândoi venin din același pahar. Chiar dacă celălalt știe despre capacitățile fatale ale băuturii.

Nu știam că sentimentele nu se ascund în abdomen, ci în vârful degetelor cu care tu o atingi. Iar dacă harpa încă cântă, înseamnă că acesta este instrumentul tău. Pentru că degetele nu pot fi conduse. Ori ai talent, ori nu ești talentat…

Sursa

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Tweet