×
Ce poate distruge chiar şi cea mai puternică relaţie

Ce poate distruge chiar şi cea mai puternică relaţie

Psihologii susţin, conform studiilor, că şi cele mai puternice relaţii  fi distruse prin patru metode simple, care nouă ni se par banale. Jumătate din toate familiile lumii s-au confruntat cu aceşti „distrugători”. Iată care sunt cei patru „duşmani” au unei relaţii.

Critica

Cu siguranţă, să îţi îndrumi partenerul să aleagă o anumită direcţie de dezvoltare este foarte important pentru căsnicie, însă dacă faci acest lucru corect. Experienţele însă arată că obiceiul de a-ţi face praf partenerul prin a critica tot ceea ce face şi tentativa de a-l schimba – sunt decizii departe de ideal. Critica permanentă distruge încrederea în sine a partenerului tău şi poate chiar să îl facă să se închidă în sine. Pentru a rezolva o problemă este necesar să discutați, să aflați împreună unde a fost făcut pasul greșit, fără să vă criticați unul pe celălalt.

Apărarea

Din cauza criticii permanente, așa cum am menționat mai sus, partenerul se poate închide în sine, să se ascundă după un scut invizibil, luând poziția de apărare. De cele mai multe ori, când apare această situație, în cuplu se rostesc fraze de genul: „Destul! Nu mai am ce să vorbesc cu tine!”, „E doar vina ta!”. De fapt, voi pur și simplu dați vina unul pe celălalt, iar pentru a evita asemenea situații, trebuie să vorbiți calm, fără critică. Este foarte important ca o discuție să nu genereze într-un scandal.

Tăcerea

Tăcerea e de aur, însă nu într-o relație. Tăcând și ținând în frâu toate emoțiile doar înrăutățești situația. Distrugeți peretele care a apărut între tine și partenerul tău. NICIODATĂ nu refuza discuția! Majoritatea cuplurilor se despart din cauza „tăcerii”, dar nu din cauza contradicțiilor sau a tentativelor de a găsi compromisuri.

Disprețul

Nimic altceva decât disprețul nu poate să trezească într-o persoană sentimente urâte și gânduri negative de a rupe o relație cu persoana iubită. Critica în public și respirațiile adânci – sunt indicatorii direcți că nu îți respecți partenerul. Niciodată nu îți înjosi omul drag, pentru că astfel vei ajunge să simți pe propria piele disprețul lui.

RECOMANDĂM: 

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Thanks!

Our editors are notified.