Cum trec, în realitate, bărbații peste o despărțire

Sunt bărbat. Și uneori ezit să scriu despre sentimentele și experiențele mele. Întotdeauna a existat stereotipul despre cum cât de puternici și rigizi trebuie să fim noi bărbații. De la noi se așteaptă să fim întotdeauna niște stane de piatră, de parcă nu există nimic pe lumea asta ce ne-a putea îngenunchea, mai ales când este vorba despre relații. Însă am obosit de toate astea. Eu nu am semnat pentru asta. Atâta timp cât sentimentele și emoțiile mă fac să mă simt inconfortabil, trebuie să vorbesc despre ele, să scriu despre ele.

Iar acum vreau să scriu despre ceva ce mă face extrem de nefericit. Vreau să scriu despre ceva ce mă face să mă simt al naibii de frustrat. Vreau să scriu despre ceva ce regret enorm – despre iubire. Pentru că sunt extrem de obosit să mai aud să trec peste și să uit, de parcă sentimentele mele nu au valoare pentru că pur și simplu nu sunt femeie.

Detest să mi se spună că trebuie să țin totul în mine, pentru că știu că de la asta îmi va fi și mai greu. Am avut inima distrusă și trebuie să fac ceva cu asta. Probabil nu o să-mi revin vreodată în totalitate. Însă eu știu că asta este doar un munte pe care trebuie să-l escaladez pentru a ajunge acolo unde vreau în viața asta. Mă irită că sunt forțat să ascund schelete în dulapul meu. Car după mine un bagaj emoțional mult prea mare încât nu știu cât voi mai fi în stare să rezist. Simt că am în capul meu o groază de întrebări neplăcute la care nu găsesc răspuns.

Asta mă face să vreau doar să mă culc în dormitorul meu și să dorm până când toate problemele vor dispărea. Simt de parcă sunt mii de ace care îmi înțeapă pielea, care mă forțează să mă împotrivesc realității triste în cazul meu. Conștientul meu mă trădează. Mă obligă să mă gândesc la lucruri care trezesc o greutate imensă în stomac. Mă forțează să țin piept la ceva ce singur nu înțeleg. De multe ori găsesc activități care să mă distragă de la realitate. Pot să depun energie și să ofer atenție altor chestii mai pozitive din viață.

Însă apoi creierul meu readuce în prim plan gândul că am pierdut iubirea pe care o putea salva. Sunt bărbatul care înțelege ce înseamnă să ai o inimă distrusă pentru că am simțit asta din propria experiență. Încă îmi fac griji și simt că înnebunesc că bărbații nu pot vorbi liber despre cât de traumatică este această experiență. Foarte mulți bărbați de vârsta mea, care sunt în aceeași situație, se prefac pur și simplu că nu simt nimic, trăiesc de parcă nimic nu s-a întâmplat. Însă eu nu pot să mă oblig să fac la fel. Viața mea de până acum s-a schimbat, și încă nu realizez dacă s-a schimbat în bine sau în rău. Mi-e frică. Sunt îngrozit de moarte.

Am avut destul timp să mă gândesc și să ajung la o concluzie. Orice bărbat care se comportă de parcă despărțirea nu l-a afectat – este bărbatul care niciodată nu a simțit ce înseamnă iubirea. Pentru că fiecare persoană care a avut șansa să trăiască o asemenea experiență, să simtă iubirea, în cea mai pură formă a ei – este un bărbat care niciodată nu își va permite să o piardă. Iar după ce pierzi această iubire adevărată, eu știu cum lumea ta se prăbușește. Eu știu ce înseamnă să pierzi ceva drag. Știu cum e să mergi mai departe fără siguranță și fără încredere. Iar acestea sunt lucruri care chiar nu pot fi trecute cu vederea.

Acestea sunt lucruri care nu poți pur și simplu să le suprimi. Știu că sunt bărbat adevărat pentru că mi-am permis să mă îndrăgostesc așa cum trebuia să o fac. Mi-am permis să fiu vulnerabil pentru că știu că altfel nu ai cum să creezi intimitate cu acea femeie. Da, acum sufăr deoarece am pierdut pe cineva pe care iubeam. Dar e în regulă. Am destulă încredere în mine să știu că iubirea mea a fost adevărată. Și știu că indiferent de ce vor spune ei: este mai bine să iubești și să pierzi, decât să nu iubești niciodată. 

 

Sursa

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Tweet