×
De ce trebuie să îi spui ”mulțumesc” pentru că a plecat

De ce trebuie să îi spui ”mulțumesc” pentru că a plecat

O realitate a vieții: majoritatea bărbaților nu rămân alături, mai ales dacă ești o femeie independentă și puternică. Ei nu pot suporta asta. În sensul bun al cuvântului. Și iată câteva motive de ce trebuie să îi spui „mulțumesc” pentru că el a plecat.

1. Nu era destul de puternic pentru tine

Mai bine mai devreme să înțelegi că acel bărbat nu ar fi fost capabil să corespundă ritmului tău de viață. Mai târziu v-ar fi fost greu. Într-o perioadă mai dificilă te-ai fi trezit singură. Dacă la început nu face față, mai târziu la fel nu va reuși. Drum bun.

2. Te-a mințit

La început părea că este sincer cu tine. Se comporta cu tine ca și cum erai cea mai bună femeie din viața lui. Până în momentul în care ți-a spus că nu este gata pentru o relație serioasă. Viața e prea scurtă pentru a fi tristă din cauza unor astfel de fricoși.

3. El nu era maturizat emoțional

Chiar dacă încerca să pară un bărbat maturizat, comportamentul lui demonstra altceva. Te poți certa pentru că nu ai observat asta la timp. Dacă era într-adevăr maturizat, nu te-ar fi implicat într-o relație pentru care el nu era pregătit.

4. S-a mințit pe sine

I-ai plăcut și încerca să se convingă că veți construi ceva frumos împreună. Însă dacă nu a învățat nimic din greșelile pe care le-a făcut anterior, el nu va putea să construiască o relație cu adevărat puternică.

5. El nu merită să fie bărbatul tău

Ești o femeie contemporană care are așteptări mari de la un bărbat. El trebuie să fie stabil emoțional, să fie sensibil, însă destul de puternic ca să te protejeze. Tu ești complicată și frumoasă și ai nevoie de cel care înțelege acest lucru.

6. Ar fi rămas alături dacă într-adevăr te-ar fi iubit

Bărbatul care vrea să fie cu tine, va fi cu tine. Totul este simplu. Nu căuta justificări celui care a fugit. Înseamnă că nu era pentru tine, încetează să te mai gândești la ei.

7. Era egoist

O femeie înțeleaptă nu va sta alături de un bărbat egoist. La început îți este vesel alături de el, apoi ochelarii ros au căzut de pe ochi.

8. El nu a putut face față sentimentelor puternice

Trist, însă adevărat: mulți bărbați se tem să fie sentimentali și să-și exprime deschis emoțiile. Le este frică chiar și să trăiască aceste sentimente. E problema lor, nu a ta.

9. Nu a putut suporta sinceritatea ta.

Tu ești pregătită pentru ceva sincer și profund. Ești sinceră și deschisă. Însă nu toți oamenii pot să fie ei însăși. Dacă el a fugit pentru că erai pentru el „prea…”, atunci el e un prost și nu ai nevoie de el.

10. Nu te-ar fi susținut în momentele dificile

Este adevărat. Oricât ți-ai fi dorit pentru ca lucrurile să evolueze altfel, faptul că el a plecat deja spune foarte multe despre acel bărbat. Tu nu trebuie să trăiești alături de cineva căruia îi este frică de greutăți.

11. Știa doar să vorbească

Vorbele și acțiunile lor nu se intersectau niciodată. Un exterior frumos și cuvintele siropoase nu sunt de-ajuns. Reamintește-ți că meriți mai mult și șterge-ți lacrimile.

12. Acum ești liberă să îl găsești pe bărbatul tău

Dacă ai fi rămas mai mult timp alături de fostul, ai fi ratat șansa să-l găsești pe bărbatul vieții tale. Ai fi pierdut energie, nervi și lacrimi, și ai fi rămas distrusă. Însă acum ești liberă să faci tot ce vrei și acum ești deschisă pentru o relație mai frumoasă.

13. Nu îți va mai cheltui timpul

Orice minut petrecut alături de el ar fi fost în zadar. Ai avut mai mult amintiri vesele, însă finalul ar fi fost același. E bine că s-a sfârșit acum.

14. Ai o viață minunată

Ești obligată să-ți trăiești frumos viața – fie că ai alături un bărbat sau nu. Tu meriți mai mult. Și știi bine asta.

15. Ești prea bună pentru a permite mitocanilor să îți eclipseze fericirea

Tu poți și îl vei întâlni pe bărbatul care te va aprecia la justa valoare. Când îl vei privi pe bărbatul care te va iubi cu adevărat vei înțelege de ce relațiile precedente au eșuat.

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Thanks!

Our editors are notified.