×
Femeile puternice nu se îndrăgostesc

Femeile puternice nu se îndrăgostesc

Femeile puternice nu se îndrăgostesc. Ele simt iubirea. Ele savurează iubirea, flirtează cu ea, cu atenție o aduc în realitate și pleacă de la ea nevătămate. Toți știu asta. Doar femeile slabe se lasă influențate iubind. Femeile puternice se apără. Femeile puternice își trăiesc singure viața. Ele pot avea romane, amanți sau chiar concubini, însă iubiți – niciodată. Pentru că iubirea te face vulnerabilă.

Iubirea te împiedică să obții ceea ce îți dorești de la viață. Femeile puternice nu se îndrăgostesc, pentru că dragostea este o emoție. Iar o femeie puternică nu se lasă influențată de emoții. Ea își conectează și își deconectează sentimentele ca pe un întrerupător. Femeia adevărată e puternică, pentru că a reușit să fie invincibilă.

Cineva s-a mai săturat să citească aceste rânduri?

Eu m-am săturat. Am obosit și cred că nu sunt unica – am obosit de atâtea contradicții pe care le facem unii pentru alții. Am obosit de critica pe care o întâlnesc în fiecare zi atunci când iubim și când nu iubim. Am obosit să ascult ce înseamnă să fii puternic și ce înseamnă să fii slab. Ce este corect și ce nu este. Ce trebuie să simțim și despre ce trebuie să vorbim. Suntem intimidați atunci când nu suntem iubiți și când suntem sinceri cu ceea ce ne dorim. Și nu putem să câștigăm acest joc. Eu vă îndemn să ne oprim.

Puterea nu are nimic în comun cu vitejia. Puterea nu are nicio legătură cu cât de repede/des/efectiv te îndrăgostești sau încetezi să mai iubești. Puterea e o măsurătoare pe care tu însuși o aduci în viața ta. Iar asta înseamnă că doar tu decizi ce se petrece în viața ta.

Puterea înseamnă să știi ce îți dorești. Puterea înseamnă să lupți pentru acea viață pe care ți-o dorești: să fii președinte sau să ai grijă de copii acasă. Puterea înseamnă să trăiești după propriile gânduri. Puterea înseamnă să îi ignori pe toți cei care nu respectă eforturile tale. Puterea înseamnă să îți aperi drepturile și să trăiești așa cum crezi tu că ești mai bine.

Eu cred în iubire. Și eu cred în puterea mea. În cazul meu, aceste două concepte merg mână de mână și așa trebuie să fie. Oamenii care râd de legătura emoțională, care preferă relațiile libere și se mândresc cu libertatea lor, niciodată nu vor înțelege de cât de multă putere este nevoie pentru a iubi. Să îți arăți slăbiciunile. Să îți pui inima pe tavă fără vreo garanție că nu va fi făcută bucățele. Puterea mea este să risc cu tot ce am pentru că știu că o să mă fac bine dacă nu o să-mi reușească.

Pot să fiu tristă și puternică. Pot să fiu speriată și puternică. Pot să-mi aranjez viața din bucățele și să fiu stană de piatră. Fiecare are puterea sa. Și trebuie să o accepți așa cum este.

„Femeile puternice nu se îndrăgostesc” – este cea mai mare prostie auzită vreodată. Trebuie să încetăm să ne mai amăgim pe noi. Femeile puternice se înțeleg pe sine. Ele se dedică fiecărui moment al vieții, fie el dureros, victorios sau incredibil. Femeile puternice sunt învingătoare sau sunt călcate în picioare. Ele nu sunt bare de oțel care nu pot fi rupte. Ele cad și se ridică de sute de ori mai des decât oamenii slabi care stau în tribune și le judecă.

Pentru a ignora ceea ce îți dorești, nu ai nevoie de putere. Nu ai nevoie de putere pentru a critica pe cei din jur. Ai nevoie de putere pentru a fi tu însuți. Pentru a recunoaște ce îți dorești de la viață și să obții asta în ciuda tuturor cuvintelor jignitoare pe care le auzi.

Femeile puternice se îndrăgostesc. Sau uneori nu. Ele își construiesc o carieră. Sau uneori stau acasă având grijă de copii. Femeile puternice nu trăiesc după anumite principii, însă ceea ce le leagă – este faptul că ele singure decid cum să-și trăiască viața. Și fac pentru asta tot ce este posibil.

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Thanks!

Our editors are notified.