Filmele perfecte pentru zilele în care crezi că viaţa nu mai are vreun rost (PART III)
My Life Without Me / Viața mea, fără mine
Ann are 23 de ani, este căsătorită, are doi copii și duce o viață modestă de familie într-o rulotă instalată în curtea mamei ei. Când află că suferă de o boală incurabilă și că mai are doar două luni de trăit, Ann încearcă să trăiască în acest scurt interval, cât într-o viață întreagă.
The Book Thief / Hoțul de cărți
Ecranizarea unui roman de mare succes, Hoțul de cărți spune povestea dătătoare de inspirație a unei fete pline de viață și curajoase, pe nume Liesel, care transformă viețile tuturor celor din jurul ei când este trimisă să locuiască la o familie adoptivă, în Germania celui de-al Doilea Război Mondial.
Pentru Liesel, puterea cuvintelor și a imaginației devine un mijloc de a evada din vâltoarea evenimentelor de care sunt înghițiți ea și toți oamenii pe care îi cunoaște și pe care îi iubește, ba chiar un mijloc de a găsi bucurie. Ea este inima și sufletul poveștii din Hoțul de cărți.
De altfel, inima și sufletul, precum și triumful și perseverența, sunt motoarele filmului, care este bogat în teme și personaje în care se va regăsi fiecare generație. O ilustrare emoționantă a capacității spiritului uman de a face față vicisitudinilor, această poveste optimistă înfățișează contrastul dintre inocență (întruchipată de Liesel) și tirania omniprezentă care a marcat epoca respectivă și patria ei.
Lion / Saroo: Drumul spre acasă
În „Lion”, băieţelul de 5 ani pe nume Saroo (Dev Patel) ajunge să călătorească singur cu trenul greşit, îndepărtându-se de casa lui din nordul Indiei. Speriat şi rătăcit, el este dus la mii de kilometri distanţă, în oraşul haotic Kolkata (Calcutta), reuşind cumva să supravieţuiască pe străzi, ocolind tot felul de pericole pe parcurs. La un moment dat, ajunge într-un orfelinat, de unde este adoptat de către un cuplu australian (Nicole Kidman & David Wenham), în a cărei familie găseşte siguranţă şi iubire, crescând în Hobart (Tasmania).
Nedorind să le rănească sentimentele părinţilor săi adoptivi, Saroo îşi îngroapă adânc trecutul, precum şi nevoia sa de reunire cu familia naturală şi speranţa că-şi va mai găsi vreodată mama şi fratele pierduţi. Dar o întâlnire dictată de soartă cu nişte indieni din zona de unde era el îi retrezeşte la viaţă dorinţa secretă. Cu doar câteva amintiri şi cu ajutorul unei noi tehnologii numite Google Earth, Saroo porneşte într-una dintre cele mai mari căutări ale unui ac în carul cu fîn, în încercarea sa de a-şi regăsi familia pierdută.
Restless / Suflet neliniștit
Filmul spune povestea unei fete bolnave în stadiu terminal ce se îndrăgostește de un băiat fascinat de înmormântări, și a întâlnirii lor cu fantoma unui pilot kamikaze japonez din Al Doilea Război Mondial.
Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.
Tweet
Thanks!
Our editors are notified.