×
Foști burlaci înrăiți au mărturisit ce i-a convins să se căsătorească

Foști burlaci înrăiți au mărturisit ce i-a convins să se căsătorească

«Iubeam femeile însă nu voiam să mă căsătoresc cu niciuna. Doi ani de zile nu am vrut să fiu cu viitoarea mea soție pentru că știam că ea mă va face să mă răzgândesc. Ea era incredibilă, avea propria opinie și putea să mă facă să mă supun. Am devenit prieteni, iar între timp eu mă vedeam cu alte femei. Eram cel mai fericit când eram cu ea, așa că am invitat-o la o ieșire în oraș. Ea a acceptat, iar peste un an am cerut-o de soție – pur și simplu nu puteam să trăiesc fără ea».

«Am crescut. Întotdeauna spuneam că nu mă voi căsători până la 40 de ani pentru că, spuneam eu, este absurd să-ți distrugi viața cu o căsătorie la 20 de ani. Însă la 28 de ani am înțeles că viața mea ar fi fost mai frumoasă dacă aș fi avut alături pe cineva. Atunci m-am îndrăgostit de fata, alături de care căsătoria nu mi se părea o piatră pe suflet. Ne place să petrecem interesant fiecare zi și sunt mai fericit decât atunci când eram singur». 

«Ne-am despărțit pentru că ea insista să ne căsătorim, lucru care mă călca pe creier. Nu eram gata. Când ne-am despărțit, am simțit o ușurare pentru că puteam să mă reîntorc la viața de burlac, reveneam la libertate. Însă libertatea a fost îngrozitoare. Nimeni nu-și face griji pentru tine, nu ai cu cine să împărtășești o bucurie. Mă simțeam singur și nu mai aveam susținere, nu aveam o legătură cu cineva. Atunci am înțeles că nu ar fi rău să găsesc pe cineva alături de care să-mi petrec tot restul vieții».

«La 20 de ani aveam o atitudine negativă față de căsătorie. Niciodată nu am avut noroc la femei: relații eșuate, infidelitate și trădare. Asta m-a făcut să jur că nu o să mă căsătoresc pentru a nu mai fi legat și legal și financiar. Însă apoi am întâlnit-o pe ea, cea mai bună și fină femeie dintre toate pe care le-am cunoscut vreodată, și care mi-a spulberat orice îndoială. Eram sigur că ea nu îmi va face rău așa cum au făcut celelalte».

«Am început să am succes în carieră, însă mă întorceam într-o casă pustie și nu aveam cu cine să-mi împărtășesc succesul. Atunci am înțeles că probabil mă maturizez și că sunt gata pentru o relație de lungă durată».

«Ea m-a susținut atunci când părinții mei au început să-mi spună cât de frumoasă ar fi fost viața mea dacă aș fi fost doctor sau jurist și aș fi avut un venit stabil, dar nu un oarecare pictor care câștigă bani doar dacă își vinde vreun tablou. Atunci am înțeles că ea mă iubește așa cum sunt și că este în echipa mea, pentru mine».

«Chiar dacă i-am spus că nu vreau să mă căsătoresc, ea a spus că vrea să fim oricum împreună. Cu trecerea timpului am înțeles că nu-mi imaginez viața fără ea, și nici nu-mi doresc asta. M-am căsătorit cu ea pentru că nu doream să o pierd ».

«Ea m-a părăsit pentru că era gata pentru următorul pas, însă eu nu-mi doream asta. Apoi am înțeles că ea îmi făcea viața mai frumoasă. Ne-am împăcat, iar eu am cerut-o de soție».

«Oamenii se schimbă. La 20 de ani îmi plăcea să cunosc oameni noi, să mă distrez și să fiu om liber. Vârsta însă mi-a schimbat valorile și prioritățile, aveam un cerc restrâns de prieteni și am înțeles că vreau să am alături o singură femeie».

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Thanks!

Our editors are notified.