×
Mărimea salariului partenerilor. Cum influențează viitorul relației

Mărimea salariului partenerilor. Cum influențează viitorul relației

Într-un fel sau altul, iubirea este legată de bani. Chiar dacă se spune că alături de persoana dragă poți merge și până la capătul pământului, atunci când într-o familie apar probleme financiare, puțini sunt cei care își vor aminti de iubire, mai ales în cazul în care vinovat este unul dintre parteneri. În același timp, când sunt prea mulți bani, apare instabilitatea și infidelitatea.

Potrivit unui nou studiu, cheia unei relații fericite poate fi ascunsă în numărul de bani pe care îl obțin ambii parteneri. Altfel, șansele de a rămâne mai mult timp împreună le au cuplurile în care partenerii au salarii aproape egale.

Cercetătorii de la Universitatea Cornell au studiat cum influențează banii relația. În particular, a fost studiată teoria că oamenii tind să se căsătorească sau să aibă o relație de lungă durată, atunci când obțin atunci un buget.

«Când o persoană are venituri mari și stabile, când devine bogat, el tinde să creeze o familie. Ea își dorește să aibă o casă, mașină și un cont în bancă pentru a organiza o nuntă pompoasă, dar în același timp își dorește și un job stabil și bine plătit».

«Căsătoria este un fel de privilegiu al cuplurilor care au venituri mari. Iar procentul de divorțuri este mai mare în rândul cuplurilor care au venituri mai mici».

Nu contează cât câștigă cuplul. Este important ca partenerii să aibă salarii aproape egale.

«Egalitatea produce stabilitate. Iar acesta este un factor care contribuie la durabilitatea cuplului».

Independența financiară a fiecărui partener permite evaluarea reciprocă după alte criterii, mai importante pentru o viață trăită împreună.

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Psihologia Relațiilor pe Instagram și Telegram.

Thanks!

Our editors are notified.